Au trecut deja 3 luni de la prima operaţie a tatălui meu şi... la începul lui septembrie a facut-o şi pe a patra...
E ciudat... treci peste o experienţă neplăcută şi, dacă ai alături persoane care să te ajute, uiţi repede tot ce s-a întâmplat... parcă nici nu mai ştiu cât am plâns, câte seri am mers de la serviciu direct la spital, câtă spaimă şi îngrijorare era în sufletul meu şi cât de fals era zâmbetul meu...
Şi e bine! E foarte bine să ştii că te poţi bucura în fiecare zi de lucrurile bune şi frumoase, uitând că puţin mai înainte ai plâns şi ai fost în pragul disperării!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu