Ceai negru la moschee

Tocmai m-am întors din concediu! Cu forţe proaspete, energii pozitive şi amintiri frumoase. Una dintre aceste amintiri se leagă de o moschee. Dar nu de orice moschee, ci de una dintre cele mai vechi moschei din ţara noastră - moscheea din Mangalia, situată destul de aproape de plajă, căci noi treceam pe lângă ea în fiecare zi în drumul nostru spre sau dinspre malul mării.

Şi deşi ne propusesem să intrăm să o vizităm, tot amânam momentul ba pentru că erau uşile închise, ba pentru că se auzeau rugăciuni dinăuntru şi nu voiam să deranjăm... dar într-una din seri ne-am făcut curaj şi ne-am apropiat. Iniţial ne-a întâmpinat un localnic invitându-ne să vizităm curtea, pentru că noul imam nu ştia română.

După o raită prin curtea moscheei, ne-am întors în faţa, cu priviri curioase spre interiorul ei. Imamul, cu o voce calmă, caldă şi prietenoasă, venise şi el în faţa moscheei şi, într-o engleză cu accent turcesc, ne invita acum să pătrundem în moschee.

Prima mea vizită într-o moschee

Am intrat bucuroşi şi privirile noastre curioase nu conteneau să se minuneze de frumuseţile şi simplitatea acestui lăcaş de cult. Imamul a început să ne povestească şi să ne explice cum ştia el mai bine despre ritualul dinaintea şi din timpul rugăciunii. A răspuns cu deschidere tuturor întrebărilor noastre, a îmbrăcat hainele de rugăciune pentru noi şi s-a asezat în locul de unde citeşte din Coran în zilele în care se fac rugăciuni mai lungi.

Am fost uimiţi să aflăm că în arabă cărţile se citesc de la ultima pagină, la prima. :)

Sigur că pe noi ne-a fascinat faptul că ne-a scris numele în arabă, iar invitaţia de a urca în minaret nu am putut decât să o primim cu mult entuziasm. Asta până am început să urcăm pe scara îngustă şi înaltă...

Simona

Valentin

Am coborât apoi bucuroşi şi încântaţi de experienţă, pregătiţi să părăsim curtea moscheei cu noua noastră amintire frumoasă. Dar experienţa de la moschee nu avea să se încheie aici. Când să ieşim, soţia imamului aducea un vas aburind cu ceai. Şi ne-au invitat să ne alăturăm lor şi la acest frumos ritual al servirii ceaiului.

Am privit fascinaţi cum soţia imamului a turnat apă caldă într-unul dintre paharele de ceai şi a plimbat-o apoi prin toate celelalte pahare. A urmat turnarea esenţei de ceai în pahare şi diluarea cu apă fierbinte. Am fost serviţi cu ceai turcesc şi biscuiţi româneşti, am povestit ce ştiam noi despre islam şi am aflat lucruri noi. Eram acolo de doar câteva minute, dar simţeam că îi cunoaştem de-o viaţă pe aceşti oameni. Deveniseră prietenii noştri!